Nu o să comentez despre Mădălina Manole. E un articol inspirat de convingerile mele personale şi de ştirile despre sinucideri din presă.
De câte ori aud despre o sinucidere sau tentativă mă gândesc la acelaşi lucru: sinuciderea nu e o soluţie! E doar începutul unor probleme pentru cei rămaşi în viaţă: familie, prieteni, cunoscuţi. Rămân în urmă regrete, sentimente de vinovăţie, confuzie, suferinţă. Cel mai grav e că nu rezolvă nimic. Dacă vrei să pedepseşti pe cineva nu pleci din viaţa lor şi din cea a tuturor. Eşti singur, nu ai prieteni, nu-i pasă nimănui de tine? De ce să le pese dacă trăieşti sau nu dacă te excluzi singur din vieţile lor? Te-a părăsit prietena, iubirea vieţii tale, singura femeie alături de care vrei să ai un viitor? Nu e singura femeie din lume! Vrei să ceri ajutor? Foloseşte cuvinte, nu pastile!
Cabral scrie bine despre gravitatea reală a problemelor. Aceasta depinde de circumstanţe. Când eşti într-o situaţie aparent imposibilă trage aer în piept şi gândeşte-te cât de importantă ţi se va părea problema respectivă peste cinci ani şi dacă îţi vei aminti de ea atunci. Sunt foarte puţine situaţii cu adevărat fără ieşire. Fostul meu şef de la ziar zicea mereu că orice problemă are cel puţin trei rezolvări. Avea dreptate. Să-ţi iei viaţa nu e una dintre rezolvări. Dacă o poţi considera că este o rezolvare, să ştii că e cea mai proastă. Nu mai ai cum să vezi dacă a funcţionat, ce se întâmplă după aceea. Nu ai cum să vezi că Soarele va răsări şi în ziua următoare şi că lumea va merge mai departe. Poate ajungi pe prima pagină a ziarelor locale, poate ajungi o ştire la televiziune. Dacă eşti vedetă se vorbeşte mai mult despre tine.
Familia te va plânge, prietenii se vor întrista, unii dintre cei care au auzit de ce ai făcut te vor considera un prost, dar toţi vor trece mai departe. O să rămâi o amintire şi doar atât. O să-i faci pe cei care ţin la tine să sufere şi cam atât. Nu ar fi mai bine să iei viaţa în piept şi să le dovedeşti tuturor că eşti un om puternic? Nu e mai bine să încerci să fii aşa cum îţi doreşti, nu să alegi să ieşi din joc? Oricând poţi găsi pe cineva să te ajute să-ţi rezolvi problemele sau să te asculte şi să te încurajeze.
Poate că mie mi-e mai uşor să trec peste greutăţi. Sunt optimist din fire şi cred că totul va fi bine dacă îmi doresc asta şi fac ce pot pentru a obţine ce-mi doresc. Şi dacă nu-mi ating un obiectiv sau nu mi se îndeplineşte o dorinţă trec la următorul obiectiv şi următoarea dorinţă. Reuşesc să mă înveselesc şi să-mi amintesc că viaţa e frumoasă şi că merită trăită. Alţii au nevoie de ajutor pentru asta. Unii sunt prea timizi sau nu ştiu cum să-l ceară. Nu putem toţi să zicem „am o problemă, ajută-mă”. E greu să-ţi deschizi sufletul, mai ales dacă nu ai obiceiul de a împărtăşi gândurile cu cineva. Nu e nimic în neregulă să vorbeşti cu cineva, să ceri ajutor.
Nu uita că orice problemă are cel puţi trei rezolvări. Le găseşti doar dacă le cauţi…
În acest week-end nu am făcut aproape nimic. Am stat, m-am uitat la televizor, m-am dat pe net şi cam atât. Din cauza căldurii nu am putut să dorm pe săturate. Am vrut să fac unele lucruri dar mi-am pierdut interesul. Câteodată mai am nevoie şi să fac nimic…
A trecut prima săptămână după concediu. A fost o săptămână plină, în care nu am avut chef de prea multe lucruri seara, după ce am terminat ziua de lucru la agenţie. Că tot veni vorba de serviciu, activitatea de acolo a trecut la un alt nivel. Nu o să dau prea multe detalii acum, poate altădată.
În week-end am fost la o nuntă frumoasă, cu miri fericiţi. Acum sunt obosit, am de recuperat destul de mult somn.
Am fost în concediu la Guşoeni. Am avut o săptămână de aer curat, linişte, animale adorabile şi ceva muncă fizică. A plouat aproape în fiecare zi, aşa că nu a fost prea cald. Nu am reuşit să mă bronzez ca la plajă, dar nu m-am dus pentru asta. M-am dus acolo să-mi regăsesc liniştea şi echilibrul, să-mi oblojesc inima rănită, să mă odihnesc. Mi-am atins toate obiectivele. Acum îmi pare rău că m-am întors la oraş…
Am doi noi pisoi, curajoşi şi jucăuşi. Am şi doi căţei nou-născuţi, seamănă cu nişte şobolani mai mici. Căţeii cei mari au rămas la fel de adorabili. Viţelul e întruchiparea naivităţii. Această săptămână m-am încărcat cu bună-dispoziţie şi optimism.
M-am întors la oraş cu părere de rău. E cam bruscă trecerea de la verde la gri, de la copaci şi iarbă la maşini.
De câteva zile am văzut că Trilulilu nu mă lasă să ascult anumite melodii, afișându-mi mesajul de mai sus. Și YouTube nu te lasă să pui online fișiere care conțin muzică. Trecând peste invitația de a vizita www.trilulilu.ro pentru detalii, chiar dacă ești deja pe site, văd că și la noi există companii care încearcă să respecte drepturile de autor. Chiar dacă asta e urmarea unui proces intentat de reprezentanți ai industriei muzicale împotriva Trilulilu. Mai multe detalii sunt pe blog la crocodili. Poate că industria muzicală ar fi trebuit mai întâi să pună cârca la dezvoltarea unui sistem decent de cumpărare a muzicii online înainte de a amenința cu procesele… N-ar strica nici ca băieții de la Trilulilu să spună pe prima pagină de ce nu pot fi ascultate anumite fișiere.
Toată lumea se vaită, nu mai sunt bani, piaţa imobiliară e distrusă! Ai încercat în ultimul timp să cumperi sau să închiriezi ceva? Preţurile de-abia s-au mişcat! Pe toate străzile sunt clădiri care au pe ele anunţuri de vânzare sau închiriere. Unele dintre ele sunt aşa de ani de zile. Dacă întrebi de preţuri te cruceşti. Primeşti aceleaşi răspunsuri ca în urmă cu doi-trei ani. Nu contează că e vorba de o clădire de pe care cade tencuiala, fără locuri de parcare, cu tâmplărie ca vai de ea, proprietarul îţi cere o grămadă de bani pentru a închiria o cămăruţă. Îi zici că stă cu casa goală şi că e mai bine să primească ceva decât să se uite cum îi cade tencuiala şi începe să-ţi explice câţi bani pierde dacă acceptă să lase la preţ. Nu te aude cum îi explici că nu câştigă nimic dacă e inflexibil, e în lumea lui şi nu contează argumentele tale. Şi aceeaşi discuţie o ai de nenumărate ori, până înţelegi de ce sunt atâtea clădiri de închiriat sau de cumpărat şi nu sunt ocupate: proprietarii nu au nevoie de bani. Altfel ar face ceva să-ţi ia banii cu care-i rogi.
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
Acesta e al 501-lea articol pe care-l public pe acest blog. Am îneput pe 22 aprilie 2008 cu un test. Au trecut doi ani şi câteva luni, pare că a trecut mai mult timp.
