Azi, mergând prin oraş, am văzut inscripţia din poză. Mi-a plăcut şi m-a pus puţin pe gânduri. Adevărul e că pereţii nu au suflet, personalitate. Acestea vin de la oamenii care i-au construit, de la cei care i-au folosit ca adăpost. Amintirile sunt, de fapt, viaţa unui loc. Atâta timp cât va exista cineva care să-şi amintească de un loc, acel loc va trăi. Va continua să existe, chiar dacă a dispărut fizic.

Oamenii sunt viaţa unui loc. Iar amintirile lor îl ţin în viaţă şi după ce a dispărut.

…s-ar putea să primeşti! Îţi doreşti să dormi mai mult şi dispare motivul pentru care te trezeai dimineaţa: serviciul. Îţi doreşti ca prietena să nu te mai cicălească şi ea te părăseşte. Vrei să ai mai mulţi bani şi ajungi să munceşti mai mult şi nu mai ai timp să-i cheltuieşti. Şi tot aşa…

Vrei mai mult, mai bine, mai…

Şi nu te gândeşti că o să primeşti mai mult decât îţi doreşti. Pentru că ceea ce-ţi doreşti şi ceea ce-ţi trebuie nu înseamnă mereu acelaşi lucru. Îţi doreşti o casă mai mare dar ai nevoie de puţină intimitate. Îţi doreşti o nuntă mare dar ai nevoie doar de atenţia celor din jur. Îţi doreşti un copil când ai nevoie doar de cineva care să-ţi fie aproape.

Înainte de a te apuca să-ţi urmăreşti satisfacerea unei dorinţe gândeşte-te bine dacă e ceea ce ai nevoie. S-ar putea să te trezeşti cu dorinţa împlinită şi cu sufletul gol…

Imaginea e de aici.

Stors de puteri, lipsit de energie, fără chef… Aşa mă simt câteodată. A nu se confunda cu lenea! Lipsa de vlagă mă loveşte la sfârşitul unei zile grele de muncă. Sau când sunt deprimat sau plictisit. Şi mă ţine până la finalul serii. Dar mai durează şi zile întregi. Şi nu e bine!

Nu-mi place, nu vreau să fiu aşa! Desigur, nu pot să fiu mereu plin de energie, doar nu sunt iepuraşul Duracell. Câteodată sunt aşa de vlăguit că nici nu-mi dau seama de asta. Doar stau şi vegetez. Nu ştiu cât timp trece aşa, nici ce-mi trece prin minte (presupun că mintea-mi funcţionează în momentele astea…) şi nici ce-aş putea face să-mi treacă.

Depinde numai de mine să trec de momentele astea. Şi trec. Îmi dau două palme în gând, mă ridic şi trec la treabă. Că doar nu stă lumea în loc, să mă aştepte. Găsesc motivaţia şi energia necesare să ies din starea asta. Sunt obligat să le găsesc! 

Dacă te simţi aşa îţi recomand pagina asta din site-ul lui Adrian Soare. Uită-te la filmuleţe şi treci la treabă!

Imagine: arcana

Fără voia mea mă văd în situaţia de a o lua de la început în mai multe porţiuni ale vieţii mele. Trebuie să-mi găsesc un nou serviciu, trebuie să reîncep blogul, trebuie să fac multe…

Sunt optimist, ştiu că voi rezolva toate problemele care trebuie rezolvate. Acum fac o scurtă recapitulare a lucrurilor pe care mi le-a adus 2011.

Chiar dacă s-a încheiat cu momente grele, zic că 2011 a fost un an bun. Mi-am descoperit pasiunea pentru dans, am cunoscut o mulţime de oameni, am găsit prieteni buni, am evoluat personal şi profesional. Cel mai mare câştig au fost şi rămân prietenii, cei noi şi cei mai puţin noi. Ei mi-au făcut viaţa frumoasă şi m-au ajutat în cel mai greu moment al vieţii mele şi tot ei le sunt recunoscător pentru asta. Concluzia mea: am prieteni mai buni decât aş merita!

2012 de-abia a început, depinde numai de mine să fie cel mai bun an al vieţii mele de până acum.