Adrian Enache

• Am văzut azi că muncitorii de la Salubritate mătură praful de pe străzile oraşului. Nu era mai bine să se strângă zăpada şi să se ducă în afara oraşului? Pe marginile străzilor este un strat de praf direct proporţional cu cantitatea de zăpadă care era acum câteva săptămâni în aceleaşi locuri…
• A început umplerea gropilor din asfalt cu bitum, după ce săptămânile trecute erau umplute cu pietriş sau nisip. Lucrarea asta se face în miezul zilei, când e traficul mai aglomerat, că e greu de lucrat noaptea. Cred că e mai ieftin şi mai eficient să se refacă asfaltul complet, nu să se cârpească. Desigur, dacă asfaltul rămâne întreg şi nu-şi aminteşte câte cineva că are de reparat sau înlocuit o ţeavă pe sub asfaltul turnat în urmă cu o săptămână…
• S-a deschis o covrigărie în centru. De câte ori am trecut pe acolo era coadă. Cât de buni să fie covrigii ăia?
• Zilele trecute am văzut o gumă de mestecat lipită pe un ecran LCD din Euromall. Ţăranul de mall loveşte din nou!
• Nişte afişe interesante au apărut prin oraş. Sunt scrise de mână şi ne avertizează asupra unor chestii ciudate. Parcă am văzut ceva şi la televizor despre chestia asta…
• Stau şi mă mir de chestiile astea, de parcă aş fi venit de pe vreo altă planetă…

Iar nu am apă caldă şi căldură! S-a mai spart o ţeavă, se reia povestea veche. De la fereastră văd CET-ul unde se produce agentul termic, dar asta nu mă încălzeşte cu nimic. Ziua mă enervează gropile din străzile oraşului, noaptea mi-e frig, dar plătesc impozite, taxe, contribuţii… Chiar să nu se poată face niciun lucru bine în oraşul ăsta? Nu vrea nimeni din cadrul administraţiei locale să-şi facă datoria faţă de concetăţenii care-i plătesc salariul? Sunt sigur că există şi oameni valoroşi în administraţia locală, dar nu prea se vede existenţa lor…

LATER EDIT: S-a reparat cu apa caldă şi căldura, cu străzile e mai greu…

Peste tot mă întâlnesc cu diferiţi „profesionişti”. Oameni şi firme care se laudă ca fac şi dreg, dar dezamăgesc. Ştiţi meseriaşii pe care-i chemi să-ţi repare ceva acasă şi încep prin a denigra munca altora? „Cine v-a pus lustra aia? Era beat? Uite cum stă! Hai că v-o pun eu bine” zice „meseriaşul” pe care l-ai chemat să-ţi pună soneria la uşă şi se apucă să-ţi critice toată instalaţia electrică, ba se pricepe şi la zugrăvit şi-ţi mai dă şi o reţetă de murături, bonus. După ce pleacă „meseriaşul” te apuci să repari ce ţi-a stricat şi mai trebuie şi să faci curăţenie. Astfel de „meseriaşi” sunt în toate domeniile. În loc să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi şi să o facă bine, dau din gură aiurea, încercând să-i facă pe alţii să pară mai proşti decât ei. Şi vezi că nu sunt cu nimic mai breji decât cei pe care-i critică, ba chiar îşi fac treaba şi mai prost. Eu sunt de părere că ar trebui să-ţi faci treaba şi să nu vorbeşti de alţii şi de cum îşi fac ei treaba. Dacă-mi vorbeşti de rău de alţii care fac ce faci şi tu, devin suspicios şi încep să-mi pun întrebări asupra ta şi să nu-mi doresc să colaborăm. Prefer să lucrez cu un om care-şi face treaba cu drag şi care vrea să muncească şi ştie ce şi când să vorbească decât cu cel mai talentat şi bârfitor specialist într-un domeniu.

Vis Urât mi-a adus aminte că vroiam mai de mult să scriu cele de mai sus.

Citind despre lansarea Apple iPad am văzut că noul dispozitiv le va oferi, printre altele, posesorilor posibilitatea să citească şi cărţi în format electronic. Şi am mai citit că există câteva mari edituri care vor oferi cărţile, contra cost, spre lectură cu ajutorul minunii. De curiozitate am dat o tură pe Amazon să văd cât costă o carte în format electronic. Preţurile sunt între 2 şi 14 dolari. Mai mici decât pentru cărţile pe hârtie, dar tot mi se par mari. Sunt de acord că trebuie să plătesc pentru munca unor oameni, dar să fie un preţ corect. 14 dolari pentru downloadarea unei cărţi nu mi se pare corect. Mi se pare că sunt penalizat pentru că-mi place tehnologia. Rămâne să vedem cum arată viitorul…

Ziceam acum ceva timp că mă simt norocos datorită oamenilor pe care-i cunosc. Aproape în fiecare zi mi se aduce aminte acest lucru. Şi mereu mă minunez. Poate că ar trebui să devină banal, dar nu este. Este minunat să te întâlneşti mereu cu oameni de la care ai mereu ceva de învăţat, oameni care te fac să te simţi deosebit, oameni care te ajută fără să-ţi ceară ceva în schimb.

Acum ceva timp am scris că suntem rezultatul interacţiunilor cu oamenii pe care-i întâlnim pe parcursul vieţii, că suntem colaje. Şi acum cred asta. Şi mai cred că printre cele mai importante lucruri din viaţă sunt oamenii pe care-i cunoaştem. De aceea mi-am propus să fiu un prieten mai bun, să acord mai mare atenţie relaţiilor pe care le am şi le voi avea cu oamenii din viaţa mea.

Suntem în decembrie. Afară e tot mai frig, a nins şi trebuie să ningă zilele următoare, oraşul e împodobit, oamenii aşteaptă sfârşitul anului. Zilele astea am tot auzit oameni care se mirau că a venit iarna. Iarna ar trebui să vină la sfârşitul fiecărui an, nu văd unde e surpriza. Surpriza e dacă nu ninge până la Crăciun! Aşa se întâmplă în fiecare anotimp. Mereu se găsesc oameni care să fie surprinşi, uimiţi că a venit iarna/primăvara/vara/toamna, sau că a plouat, că e soare, că e nor… Apreciez naivitatea şi candoarea, dar nici chiar aşa! A venit iarna, împăcaţi-vă cu asta!

Am fost în acest week-end la Guşoeni. Am aflat cât de uşor se cumpără voturile. Cât de creduli sunt oamenii şi cât de uşor sunt convinşi să voteze „cum trebuie”. Şi nu sunt doar convinşi de către unul sau altul, ci se duc din proprie iniţiativă să voteze cu candidatul susţinut de către primar. Am aflat că primarii au normă de voturi. Nu toţi, dar nici puţini. Şi aşa se ajunge la cadouri date în ziua alegerilor. Aşa se ajunge la fapte greu de crezut: oameni puşi să jure pe Biblie, metode care mai de care mai complexe de urmărire a voturilor (de la pozarea buletinelor de vot cu telefonul la introducerea de aţe colorate în buletine), ca să se ştie cine şi cum votează, scandaluri în familii în care nu vor toţi să voteze, bolnavi psihic plimbaţi de la o secţie la alta să voteze…

Mă miram că nu au dispărut bannerele şi panourile publicitare cu candidaţii nici măcar în ziua alegerilor. Asta e o problemă minusculă. Adevărata problemă e ignoranţa în care trăieşte majoritatea populaţiei. Şi pentru asta nu se găseşte prea repede leac! Se citesc destul de multe ziare în mediul rural, oamenii se uită mult la televizor, dar citesc ziarul care are cel mai ieftin abonament (Click!, dacă eraţi curioşi) şi se uită la OTV, Taraf şi Acasă.

Nu e treaba mass-media să educe poporul. Treaba lor e să-l informeze. E mai profitabil pentru mass-media să nu dea prea multe informaţii, ci să ne distreze. Circul aduce audienţă, audienţa înseamnă bani, nu are rost să ne ascundem după cireş. Sistemul educaţional al României este aproape complet ineficient. Anii de „reforme” şi lipsă de interes au dus la situaţia în care avem oameni dispuşi să creadă orice li se spune, fără un minim raţionament. Mi-e teamă că este în interesul tuturor politicienilor ca românii să fie proşti, aşa că nu mă aştept la o schimbare masivă în bine a educaţiei.

Fără şcoală e greu pentru oricine să obţină un loc de muncă bun sau să înceapă o afacere. Lipsa de educaţie duce la sărăcie. Oamenii săraci şi ignoranţi sunt uşor şi ieftin de cumpărat. Şi uşor de ignorat până la alegerile următoare.

Dar ce pretenţii să ai de la vreun ţăran din vârful muntelui, când majoritatea intelectualilor stă pe margine şi se miră, în loc să pună mâna şi să schimbe lucrurile?

Am vrut să votez cu Crin. Am fost respins de un sistem de vot cam idiot, care mă punea să stau la coadă pentru a-mi face datoria faţă de ţară. Asta după nenumărate văicăreli ale politicienilor, liderilor de opinie şi presei că nu vin oamenii la vot (propunea cineva obligativitatea votului). Am vrut ca ţara mea să fie condus de către un politician cu o imagine mai curată decât actualul preşedinte, un om care ştie să vorbească şi care vine cu idei pe placul meu. Susţin liberalismul, am votat cu PNL când am votat pentru alegerile parlamentare.

Dar nu pot să fiu de acord cu o (nouă) alianţă cu PSD. Nu pot să votez un candidat propus de către partidul lui Iliescu. Mircea Geoană mi se pare potrivit pentru preşedinţie, cu tot cu micile sale derapaje verbale. Am o problemă cu partidul din care face parte.

Din cauza PSD-ului voi vota cu Băsescu. Am votat cu Iliescu în 2000. Am votat împotriva lui Vadim Tudor, de fapt. Şi acum voi vota împotriva PSD-ului. Sper să nu regret prea mult…

La sfârşitul săptămânii e primul tur al alegerilor prezidenţiale. Şi referendumul pentru pofta lui Băsescu. Nu am urmărit campania electorală, de-abia am citit sau văzut câte o ştire politică, dar sunt sătul. Sunt sătul de nemişcarea care a cuprins ţara. Toţi aşteptăm să vedem cine va fi ales, nimeni nu mai face nimic până la alegeri. Se amână afaceri, achiziţii, decizii. Nu mai mişcă nimic. Să se termine odată! M-am săturat de toată aşteptarea asta! Mai am de aşteptat: urmează turul II al alegerilor, numirea noului Guvern (cu tot circul de rigoare), vin Sărbătorile, vine ianuarie… Mai am de aşteptat până se mai mişcă ceva…

Te-ai simţit vreodată inutil? Faci diferite lucruri, încerci, dar nu-ţi iese nimic. Pluteşti în derivă, aşteptând să ajungi undeva, nu contează unde, doar să se termine călătoria asta. Cauţi să ajungi undeva, să găseşti un final şi nu reuşeşti. Vrei să se termine, dar nu vezi un final convenabil. Te gândeşti că orice ieşire e bună, doar să se termine odată starea asta! Şi loviturile vin una după alta, de ţi-e teamă să începi fiecare zi. Te trezeşti şi-ţi blestemi soarta, dar te dai jos din pat promiţându-ţi că ziua asta va fi altfel, că de azi vei fi altul. Îţi promiţi că vei face lucrurile mai bine, că vei încheia perioada asta nenorocită.

Vine seara şi-ţi dai seama că nu ai făcut nimic nou, că nu s-a schimbat nimic. Îţi dai seama că şi în seara precedentă ai făcut la fel. Şi-ţi doreşti ca ziua următoare să fie altfel, ca viaţa ta să se schimbe în bine. Şi ziua următoare e la fel ca cele de până acum şi nimic bun nu apare în viaţa ta. Şi te deprimi, ca în fiecare zi.

Ai vrea să vorbeşti cu cineva, dar ţi-e teamă să nu te judece. Ai vrea să ştii ce să faci, dar nu ceri sfaturi. Îţi încalci promisiunile de a te schimba. Nu ai puterea să te învingi. E adevărat că cea mai grea luptă e cu tine. Poţi să-i convingi pe alţii să facă aproape orice, dar nu te poţi convinge pe tine să te trezeşti cu 10 minute mai devreme.

Fiecare zi e la fel şi nu vezi nicio ieşire. Alergi ca un hamster în roată, fără să încerci prea tare să ieşi din roată. Dar speri să apară ceva care să te scape de situaţia asta. Îţi tot propui să scapi, dar nu faci nimic. Poate mâine o să se schimbe ceva…