Citind cum Marian se supără pe Valentine’s Day şi cum îşi recunoaşte greşeala, mi-am amintit că nici eu nu credeam în dragoste până mai de curând. Vedeam cum este lăudată dragostea şi mi se părea ciudat. Nu ştiam prea bine despre ce e vorba, aşa că nu prea înţelegeam de ce atâţia oameni cântă un sentiment care mi-era străin.
Acum ştiu despre ce e vorba. Şi e minunat! Nu credeam că aş putea vreodată să am sentimente aşa de puternice pentru o fată care nu mi-e rudă. E minunat să vreau doar să dăruiesc fără să aştept ceva în schimb. E minunat să o ascult povestindu-mi despre ziua ei de lucru sau despre diferite mărunţişuri care m-ar plictisi de moarte dacă mi le-ar povesti altcineva. Când sunt cu ea am răbdare, sunt înţelegător, tandru, ascult cu plăcere. Să o ţin în braţe, să o sărut, să o privesc, să o mângăi, să o aud râzând, să o văd zâmbind, să o privesc dormind, să fiu cu ea tot timpul, cam aşa arată fericirea pentru mine.
Filmele de dragoste nu mă mai plictisesc. Cântecele au o altă semnificaţie pentru mine. Sunt mai puţin cinic, mai empatic. Am oricând motive să zâmbesc. E bine să fii îndrăgostit!



February 15th, 2009 at 11:40 pm - Edit
Asa cum am zis si la Marian pe blog, dragostea e singura care da sens vietii. Poti sa ai orice, bani, masini, cariera, dar daca n-ai cu cine sa le imparti esti un om mort.
Felicitiari si iubiti-va mult! La nunta o sa vin sigur (daca ma chemi), nu ca la conferinta de presa.
dumiss last blog post..Trei reviste trec pe online
February 16th, 2009 at 6:25 pm - Edit
si asa mah, zici ca te-a lovit si pe tine marfarul cu LOVE? lasa ca e mai bine asa, macar dragostea e un drog legal. felicitari. poate le intalnim pe fete si le obligam s afaca schimb de retete culinare.
rechinus last blog post..am gresit…
February 17th, 2009 at 12:44 am - Edit
Mariane, mi-e teamă că noi doi vom schimba reţete culinare şi fetele vor vorbi de cosmeticale şi despre porcii nerecunoscători care le sunt prieteni. Dar sunt dispus să risc! Ce bem/mâncăm, când şi unde?