Next Post Previous Post

4 Feb 2009

Presa şi YouTube

Posted by Adrian Enache

Acum ceva timp scriam despre ştirile de la TV care se bazează pe imagini de pe YouTube. Mi-am amintit de articolul respectiv privind la Observatorul Antenei 1 din această seară. Una dintre ştiri este despre nişte tineri din Sibiu care se întreceau cu maşinile în parcarea unui centru comercial, sub privirile prietenilor care-i filmau cu telefoanele. Unul dintre ei a pus filmuleţul pe YouTube. Şi aşa au ajuns imaginile la televizor, împreună cu nişte interviuri cu poliţişti. Câteodată am impresia că televiziunile noastre au redactori specializaţi în a face ştiri de pe urma filmuleţelor de pe YouTube. Poate n-ar strica să le spună cineva că ar fi frumos (şi legal) să ceară voie de la autorii filmuleţelor înainte de a le da la TV, poate chiar să le şi ceară detalii despre ele. Parcă jurnaliştii adevăraţi cer părerea tuturor părţilor implicate într-o poveste înainte de a o publica. Desigur, nu toţi cei care lucrează în mass-media sunt jurnalişti. Câteodată am impresia că nu e niciunul…

În loc de concluzie

Principalele televiziuni au deschis jurnalele de seară (de la ora 19.00) cu următoarele ştiri: TVR1 – rezultatul favorabil României în procesul cu Ucraina pentru împărţirea platoului continental al Mării Negre; Pro TV – demisia ministrului de Interne; Antena 1 – manelistul Sorinel Puştiu a fost înjunghiat aseară şi a venit în studio să povestească tărăşenia.

Subscribe to Comments

2 Responses to “Presa şi YouTube”

  1. super tare .. imi place ce scri si ce gandesti.. eu de moment sunt la inceput de drum in ceea ce priveste blog :) de 2 zile am si eu blog si incerc sa ma documente in toate partiile.. imi place foarte mult tot ce inseamna blog jurnal.. etc.. si asi vrea sa te rog daca se poate sa ma pui la tine in blog si eu la mine .. pentru ca am nevoie de putin ajutor daca ma intelegi :) mersi frumos :*

    Razvans last blog post..Noua formula de salut intre doi oameni care vorbesc la telefon:”Salutari tie si ascultatorilor nostri”

     

    Razvan

  2. Îţi mulţumesc pentru aprecieri. Sfatul meu e să continui să scrii şi să o faci într-un mod interesant. O să-ţi urmăresc blogul o vreme. Dacă-mi va plăcea vei ajunge în blogroll la mine, fără obligaţii. Dacă-ţi place blogul meu şi consideri că merit un link, e bine. Dar nu e obligatoriu… Mult succes în continuare!

     

    Adrian Enache

Leave a Reply

Message: