Aseară am fost la o terasă în oraş. O terasă cum mai sunt zeci. Nu am văzut vreun meniu, ca să ştiu dacă aveau vreun produs unic. Dar aveau băuturile care pot fi comandate peste tot. Dar vreau să vorbesc puţin despre servire. Care a fost groaznică. Poate că era prima zi de lucru a chelneriţei. Poate că avea experienţă, dar aşa ştia ea să-şi facă meseria. Nu comentez promptitudinea cu care ne-a abordat, aici a fost OK. Cam singurul aspect în regulă. În rest, dezastru. Nu ştia ce băuturi sunt disponibile, nu ne-a adus nici un meniu, ca să ne dăm singuri seama. Fie că a adus o sticlă de suc sau 5-6 beri, ne tot întreba „cine a comandat asta?”. Ne-a adus sticlele cu băuturi, le-a pus pe masă şi s-a dus să ia desfăcătorul să le deschidă, lăsându-ne să le admirăm cu gâturile uscate. Şi nu doar o dată. Ne-a şi certat de câteva ori, din diferite motive. Şi m-a făcut să mă gândesc la chestii de la serviciu. La calitatea serviciilor ca element de diferenţiere a mărcilor, la grija faţă de client, la stabilirea unei relaţii cu clienţii, astfel încât să le dai motive să revină la tine. Cu puţin efort, domnişoara ar fi putut să ne facă să ne simţim bine şi să avem motive să revenim şi să-i lăsăm un bacşiş. Nu zic să se fi dăcut preş în faţa noastră şi să stea tot timpul cu ochii pe masa la care eram şi să ne întrebe la fiecare minut dacă avem nevoie de ceva. Dar un zâmbet, un alt ton al vocii şi un mic efort de organizare ar fi schimbat complet impresia pe care ne-a lăsat-o. Nu am fost de prea multe ori la respectiva terasă, dar nici nu voi mai merge. Pot să beau acelaşi suc şi în altă parte. Nu ştiu cum e mâncarea la ei, dar nici m-au făcut curios.
Numele terasei e Troia, dacă eraţi curioşi.