Archive for July, 2008

Iar nu avem apă caldă. Cauza e aceeaşi. Dar s-a mai schimbat ceva în presă.

Ieri am fost la Bâlea Lac. De fapt, am încercat să ajung acolo. La Bâlea ploua uşor şi era ceaţă când am ajuns noi. După ce am făcut câţiva paşi a început să plouă torenţial, aşa că ne-am întors fără să fi văzut ceva, doar cu un duş foarte rece. De partea cealaltă a muntelui ploua uşor şi nu era ceaţă. Am făcut nişte poze şi am mers la masă, era deja târziu. Am mâncat la unul dintre restaurantele din cadrul unui complex de pensiuni, hoteluri şi restaurante care cred că se numeşte Siesta. Restaurantul unde am mâncat se numea Siesta. Servirea nu mi-a plăcut, nu mă omor după ospătarii care mă privesc de sus. Mâncarea a fost bună, porţiile mari, preţurile ca de oraş. Recomand bulzul haiducesc şi papanaşii cu dulceaţă de vişine. Tot complexul se află la vreo 7-8 kilometri de Bâlea, foarte bine plasat, după părerea mea.

Pe drumul de întoarcere am făcut o escală la Vidraru pentru poze. După care am pornit spre cetatea Poenari. Chiar dacă era cam târziu tot am urcat cele 1480 de trepte până la cetate. Am făcut o micuţă febră musculară, dar a meritat efortul. Peisajul e superb. Cetatea e destul de mică şi degradată. Am primit un fluturaş cu legenda locului şi am aflat că a fost extinsă de către Vlad Ţepeş. Interesant e că acesta pe târgoveţii din Târgovişte să muncească la extindere, se supărase pe ei şi aşa i-a pedepsit. A fost o călătorie interesantă, păcat că a plouat. Iată şi nişte poze de la cetate:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BWO - Sunshine in the rain

(more…)

- Ce inseamna 90-60-90?
- Mersul cu masina pe langa un politist

Primit pe messenger.

Summer nights by DJ Chinezu

Tracklist:
1. e_mark_-_bla_bla_bla
2. cisko_brothers_-_guaglione_2008_(alex_gaudino_remix)
3. yanou_-_children_of_the_sun_(r.i.o._remix)
4. mory_kante-yeke_yeke__jakob_carrison_rmx
5. roberto_molinaro_concept_cantine_garruto_-_felicitad_(margherita)_(extended_concept)
6. Dave Seaman - Gobbledygook (Funkagendas repulse remix)
7. sygma_-_nightlights
8. Jerry Ropero ft Cozi - The Storm (Inpetto Vocal Remix)
9. whigfield_-_right_in_the_night_(favretto_and_battini_remix_extended)
10. ercola_vs_heikki_l_-_deep_at_night_adam_k_and_soha_remix
11. Allexinno - Sunrise 5 AM (Original Mix)
12. alex_spadoni_-_mahalia

Ascultă-l aici:

DJ Eden Power Mix Iulie

sau downloadează-l de aici:

Dj. Eden Power Mix Iulie

Jordin Sparks ft Chris Brown-No air

(more…)

 

O săptămână destul de încărcată avusei. Nici nu ştiu cum să le zic. Pe scurt: Seat Leon Cupra - 220 km/h, Toyota Auris - 120 km/h, Toyota Avensis - 140 km/h, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, reclamaţii, marketing, publicitate, discuţii, negocieri, oboseală, fericire. Şi nu am mai mers la film miercuri, nici la dentist. Nu ştiu dacă înţelege cineva, dar atât îmi vine în minte acum. Weekendul se anunţă a fi foarte bun!